Confesiuni partea I

       M-am gandit eu ca ar fi misto sa incep sa tin un jurnal. Chipurile am citit pe undeva ca functioneaza si ca te motiveaza intr-un mod ciudat. Dar fiind eu, m-am gandit ca un jurnal clasic n-ar fi chiar cel mai bun mod de a-mi exprima eu gandurile, avand in vedere ca simt nevoia de cele mai multe ori sa fiu ascultat de catre cineva si capacitatea unui caiet de a asculta nu se extinde prea mult de la un fosnait sec atunci cand asezi pixul pe foaie. M-am gandit sa scriu cateva confesiuni sincere despre mine si lucruri care tin de mine, indiferent ca o sa fie cineva sa le citeasca sau nu. 

       Acum 6 ani am facut o greseala mare care m-a facut sa pierd o mare parte din viata. M-am lasat de liceu. Orice prost cu 2 neuroni si 3 lei in buzunar a avut impresia ca e o idee buna, ca sunt un smecher si ca am orice libertate posibila. E de fapt un mare cacat. N-am rezolvat absolut nimic cu decizia asta, m-am lasat de scoala ca un retardat pentru ca aveam impresia ca sunt mai bun decat ceilalti din jurul meu si ca orice as putea invata acolo deja stiu. Afirmatia e falsa in totalitate pentru ca in principiu nu am reusit niciodata sa-mi revin in totalitate din socul ala si inca alerg sa recuperez cumva partea aia din viata mea. 

      Acum vreo 7 ani am cunoscut o fata alaturi de care mi-am petrecut anii adolescentei. N-am apucat niciodata sa-i zic multumesc pentru sutul ala in coaie pe care mi l-a dat. In principiu a fost un cacat de relatie, dar m-a invata ce greseli sa nu mai fac si de ce nu se merita sa te implici emotional intr-o relatie in societatea in care traim noi. Nu stiam pe vremea aia ca totul trebuie privit ca o afacere si absolut tot ce investesti ar trebui sa dea roade, daca nu, pleaca de acolo ca relatia aia nu e facuta pentru tine. 

     Toata lumea care ma cunoaste azi are impresia ca faptul ca am calatorit mult se datoreaza spiritului meu aventurier. De fapt, absolut orice rahat de calatorie pe care am facut-o in viata asta e pentru ca nu pot inca sa-mi asum responsabilitate pentru multe lucruri si mi-e frica de lucruri stabile si monotone. Am impresia ca toate astea sunt pentru oameni normali, si eu am o parere mult prea buna despre mine ca sa pot sa cred ca sunt un om normal. 

     Acum 6 ani am stat intr-o seara cu o prietena la cateva pahare de vin, mai multe decat ar fi trebuit probabil si am facut o greseala foarte mare pe care o regret si acum. Am sarutat-o. Tot in seara aia mi-a zis ea ca am prea multa incredere in mine. Adevarul e undeva la o distanta foarte mare de asta. Singurul lucru de care sunt sigur de pe o zi pe alta e faptul ca o sa respir, absolut orice in afara de asta e de fapt "an educated guess". E cam singura fata care a avut curajul sa-mi arate mie ca sa fii arogant nu e intotdeauna o masca buna. N-am apucat nici ei sa ii multumesc pentru asta. 

    In octombrie anul trecut am facut greseala majora sa ma mut in Iasi. Nu pentru ca imi era usor sau pentru ca batea vantul puternic afara, eram intr-o relatie si am crezut ca daca fac asta o sa fie ceva mirific, superb si cu par pe spate. N-a fost in niciun caz, dar in principiu e o lectie buna de viata. Daca maica'ta iti zice ca o sa calci in cacat in urmatoarele 2 minute, ascult-o, mai mult ca sigur are dreptate. 

     Asta e prima mea parte de confesiuni. Nu pot scrie mai mult pentru ca nu-mi permite timpul. O sa revin in curand cu un articol ceva mai vesel despre valentine's day si activitatile mele din ziua aia. Va multumesc ca ma cititi. Succes!